Înainte de a începe, trebuie să menționez că această postare are strânsă legătură cu un proiect pe care trebuie să îl termin zilele astea.
Așa. Nu contează. Părerea "celorlalți". Ce înseamnă pentru mine "ceilalți"? Oameni cu care nu am nicio legătură sau dacă am vreo legătură, nu reprezintă nimic. De exemplu, o colegă de facultate cu care nu am vorbit decât de 2,3 ori. Sau cineva cu care sunt vecină dintotdeauna. Îi cunosc, îi salut, dar părerea lor nu contează. Nu-mi pasă ce spun ei despre mine, nu-mi pasă dacă li se pare că sunt o ciudată. Nu sunt ipocrită, pur și simplu părerea lor nu schimbă nimic. Îmi pasă ce părere au prietenii, apropiații, cei cărora eu le cer sfatul. Îmi spunea cineva mai demult că dacă ceri sfaturi înseamnă că nu ești stăpân pe sine. Nu sunt de acord cu asta. Cer sfaturi pentru că poate ei văd și o altă perspectivă pe care eu nu o văd. Pentru că ei văd din alt "unghi". A cere sfaturi nu înseamnă că ești fraier sau nesigur. Vei avea astfel mai multe argumente pro și contra unei situații și doar tu decizi. Așa cum cred că manipularea poate fi doar voită. Știu, am învățat la facultate că e greșit să cred asta, că sunt unii oameni mediocri care nu realizează că sunt manipulați, bla, bla. Eu vorbesc din punctul meu de vedere acum. Subiectivitate extremă :) mă poți manipula doar dacă te las, doar dacă îți permit să mă "aburești". În fine, nu vreau să mai scriu despre manipulare, am scris destule proiecte la facultate.
Știu că blogul meu nu e citit de foarte multe persoane, nici nu mi-aș dori asta. Nu scriu ca să impresionez. Scriu pentru că vreau să îmi aștern anumite idei. Și cei care citesc blogul, știu deja ideile mele, mă știu pe mine așa cum sunt.
Mi se pare o porcărie să încerci să arăți cum ești tu prin intermediul internetului. Ca să te cunoască cineva, trebuie să te poată "privi" în totalitate, adică în carne și oase, să îți audă vocea, tonul vocii, să îți vadă gesturile. Comunicarea non-verbală contează foarte mult. De multe ori, anumite gesturi sau mimica feței îți pot da de gol sentimentele. Dar nici despre asta nu vreau să scriu, poate cu altă ocazie.
Ideea postării e că, se pare că din ce în ce mai mulți oameni pun preț pe etichetă, pe ambalaj. Pe exterior. Crezi că ești un mare om dacă nu știi să scrii o frază corectă, dar ai haine nu știu de unde? Crezi că ești mai inteligent dacă arăți tuturor cu ce te ambalezi? Crezi că o imitație de Coca Cola cu o etichetă mai frumoasă, va fi mai bună decât originalul? Garantat că nu. Originalul Coca-Cola va fi întotdeauna mai bun. Pentru că a fost primul. Pentru că are acel ceva de care nu o să afle nimeni niciodată, un ingredient secret care îi dă gustul acela inconfundabil.
Lucrez într-un domeniu care m-a învățat foarte multe despre oameni. Întâlnesc zilnic persoane de toate felurile, de la oameni săraci, analfabeți, până la nu știu ce miniștri. Și uneori, un analfabet este cu mult peste un ministru. Pentru că are sentimente, pentru că este sincer. Pentru că nu ar face rău.
Am deviat de la subiect. Spuneam că nu mă interesează. Legat de asta, știu că la sfârșitul liceului am primit un dvd cu un proiect în care fiecare dintre noi trebuia să scrie 2,3 cuvinte despre sine și ceva urări pentru colegi și să aleagă o melodie de fundal. Piesa aleasă de mine atunci a fost "Razna" de la Omul cu Șobolani, care începe cu o strofă potrivită acestei postări: "Chiar nu mă interesează, părerea celorlalți nu contează. Nu-mi pasă, știu c-or să vorbească, nebuniei mele să se-mpotrivească.."
Contează părerea celor care mă cunosc pe mine, nu părerea celor care văd ambalajul. Contează părerea lui, părerea celor mai bune prietene, părerea alor mei și părerea unor prieteni. Am mulți prieteni, mulți cunoscuți, n-am destul timp să îi văd pe toți, dar apropiații care știu tot despre mine nu sunt în număr foarte mare. Nici nu aș vrea, n-am nevoie. De unii apropiați m-a îndepărtat poziția geografică, joburile care nu ne permit timp liber. Dar știu că oricând aș avea nevoie, sunt acolo. Știu pentru că își amintesc să dea un telefon doar ca să mă întrebe ce mai fac și dacă mi-e bine. Știu pentru că și lor le e dor așa cum îmi e mie.
Am fost la un interviu zilele trecute și m-au pus să spun care e cel mai de apreciat lucru la mine. Le-am spus că sinceritatea. Si le-am spus și lor că nu țin cont decât de părerea apropiaților, în rest nu-mi pasă și nu mă afectează. Au apreciat asta. Și au apreciat ușurința cu care am putut comunica. Daaaa, după 3 ani de facultate de Comunicare :)) ar fi culmea să nu fiu în stare să leg 2 vorbe. M-au întrebat la interviu dacă citesc. Și ce citesc. Înainte să apuc să spun ceva, mi-au zis că dacă vreau să spun că Paulo Coelho sau cărți cu vampiri, mai bine să nu le mai spun :)) Le-am spus că nu citesc cărți sf sau drame sau polițiste, etc. Citesc multă filosofie. Îmi place, mă solicită din punct de vedere psihic. Le-am spus că ultima carte (re)citită a fost "Eseu despre om" al lui Ernst Cassirer. Le-a plăcut. Nu am obținut postul, pentru că o altă candidată avea mai multe cunoștiințe despre domeniul respectiv. Și mă bucur pentru ea, sunt convinsă că își dorea acel job mai mult decât mine. Dar sunt mulțumită că am primit un mail cu aprecieri, mi-au spus că mă au în vedere pentru un job care să se încadreze în domeniul în care lucrez eu acum, mass-media. :)
Am deviat mult de la subiect, se pare că azi nu sunt coerentă în gândire, sunt cam dezorganizată. Nu contează, am scris ce am simțit, fără ștersături sau copy-paste-uri. Ah, poate că ăsta e cel mai bun lucru pe care l-am învățat în facultate: niciodată să nu dai copy-paste, să nu plagiezi. Și să folosesc întotdeauna diacriticele și limba română fără intervenții în engleză, gen "whatever". Plagiatul era aspru pedepsit, 2 rânduri copiate de undeva și poc! restanță. În primul an mi se părea o tâmpenie, acum apreciez asta pentru că am învățat să scriu ce cred eu, cum cred eu, nu ce au scris alții. Pentru că pot avea propriile mele idei și argumente. Pentru că nu am nevoie de părerea altcuiva.
M-a întrebat cineva că de ce spun că eu nu pun preț pe eticheta unui produs când sunt mereu super-aranjată și dau exagerat de mulți bani pe haine? Pentru că nu e așa, poate că așa las impresia. Contează eticheta pentru că îmi poate asigura calitatea unui produs, dar nu contează pentru că îmi asigură simpatia cuiva. Ținutele mele nu sunt compuse doar din haine scumpe :)) acum chiar râd. De exemplu, accesoriile. Am zeci de perechi de cercei și nu mi-e rușine să recunosc că unii sunt cumpărați de la buticul de la metrou cu 2 lei și alții sunt cumpărați din maaaall cu 50 lei. Cumpăr tot ce cred eu că mă reprezintă. Niciodată nu am cumpărat ceva ca să impresionez pe cineva sau ca să plac cuiva. Și niciodată nu am fost invidioasă pe ce au ceilalți. Sunt genul de persoană care chiar nu își dorește să aibă ceva ca altcineva. Poate de asta multe dintre accesoriile mele sunt cele hand-made, pentru că știu că o pițipoancă nu ar purta niciodată cerceluși din fimo în formă de melc :)) Îmi modific singură hainele, le adaug anumite detalii. Am început acum să imi fac singură broșe :) mi-ar plăcea să am mai mult timp liber ca să încep să îmi fac singură cercei și inele, dar vine vara și sincer, prefer să stau 3 ore la o terasa afară, decât să stau să îmi fac cercei. O să încep asta poate de la toamnă.
Pentru mine nu contează dacă ai haine din piață sau cumpărate de la nu știu ce magazin din Milano.Pentru mine contează ce simți, ce idei ai, cum vorbești. Pentru mine contează să nu încerci să pari altceva decât ești. Să nu te contrazici singur/ă/ Să nu te crezi superior/ă. Până la urmă, suntem egali, pentru că toți avem același sfârșit. Nu iei nimic din toate astea cu tine. Dar asta e o altă temă.
Simt că deja am scris prea mult, nu vreau să irosesc timpul, am terminat cafeaua :)
Până data viitoare, toate cele bune! Ah și încă ceva:
"Fericirea este..când e bine...şi nu ne certăm...şi dormim!" :D
(Piesa de teatru "Te iubesc! Te iubesc?, regia Chris Simion") ♥"
