Mad world.

 

When people run in circles
It's a very, very mad world.

Mad world... 

 

Time is running out!

Mi-am amintit azi de concertul Muse din 2007. Mi se pare incredibil că au trecut aproape 3 ani. Sunt unele momente pe care le trăiești atât de intens, încât ți le poți aminti aproape în totalitate. Am atașat un videoclip din seara respectivă...am ales "Time is running out" pentru că asta simt acum...

"Time Is Running Out"

I think I'm drowning
Asphyxiated
I wanna break this spell
That you've created

You're something beautiful
A contradiction
I wanna play the game
I want the friction

You will be the death of me...
You will be the death of me...

Bury it
I won't let you bury it
I won't let you smother it
I won't let you murder it

Our time is running out!
Our time is running out
You can't push it underground
You can't stop it screaming out

I wanted freedom
Bound and restricted
I tried to give you up
But I'm addicted

Now that you know I'm trapped sense of elation
You'd never dream of
Breaking this fixation

You will squeeze the life out of me

Bury it
I won't let you bury it
I won't let you smother it
I won't let you murder it

Our time is running out
Our time is running out
You can't push it underground
You can't stop it screaming out
How did it come to this?

You will suck the life out of me

Bury it
I won't let you bury it
I won't let you smother it
I won't let you murder it

Our time is running out
Our time is running out
You can't push it underground
You can't stop it screaming out
How did it come to this?....

Summer's gone.

cap ou pas cap?

Printre nori.

Undeva în Vamă.

  

Prima fotografie făcută de mine pe care o postez. Pentru că a fost cea mai frumoasă dimineață. 

Island in the sun.

Plec în mini-vacanță. După o săptămână întreagă de lucru și puține ore dormite, am nevoie de liniște. Vreau să stau la soare, să lenevesc, să nu am niciun plan. E prima oară când merg la mare cu fetele, ca-ntre fete. Și e ciudat, nu știu ce mă așteaptă. De fapt...mă așteaptă muuult soare :) nu merg la mare să mă plimb noaptea prin fiecare club de fițe și ziua să stau în cameră pentru că am obosit noaptea precedentă. Nu o să îi înțeleg niciodată pe cei care fac așa. Dacă vrei în club și a doua zi să stai doar în casă din cauza mahmurelii...atunci rămâi în București !!! Nu mai aglomera autostrada degeaba cu mașina ta jmecheră, du-o pe Dorobanți să ți-o pozeze Cancanii.
Am traversat o perioadă dubioasă, cu găsiri și regăsiri de eu-uri, cu sentimente amestecate, cu întrebări care au rămas fără răspuns, cu dezamăgiri și (auto)încurajări. Am fost confuză o bună bucată de timp, m-am contrazis singură, nu am mai știut de capul meu. Și acum am nevoie de liniște. De o detașare completă. Am nevoie să las fluturii să îmi zboare prin stomac :) și să nu mă mai gândesc cine, ce, de ce, unde, cât, cum. Vreau să nu mă mai gândesc nici la ce a fost, nici la ce va fi. Nu o să îmi mai fac planuri....am făcut asta, am desenat trasee, hărți....degeaba. Cineva spunea ieri "Carpe Diem"...și îi dau dreptate....până la urmă, ce altceva să faci la 22 ani?!?
On an island in the sun,
We’ll be playing and having fun.....hephep :)

Where The Wild Roses Grow....

And the last thing I heard was a muttered word...

 

Fotografia zilei. Dalí Atomicus-1948

De ce? Pentru că e wallpaper-ul meu de săptămâni întregi, pentru că o văd în fiecare zi cum atârnă fericită la mine pe perete. Pentru că el a fost, este și va fi un geniu. Chiar dacă nu mai există fizic, sunt sigură că mai sunt multe de aflat despre el. El, geniul excentric. Salvador Dalí.

changes

cum poți începe să cunoști o persoană? pornind de la o piesă preferată, sau un film..sau o fotografie. m-am decis că mai bine îmi țin gândurile și sentimentele pentru mine și pentru cei apropiați mie. Postatul pe blog a anumitor gânduri a dus la ceva urât și sunt genul căruia nu îi plac certurile, deși sunt groaznic de încăpățânată. Mai bine las de la mine, spun ca voi și fac ce vreau eu :D cum spuneam...m-am decis să nu mai aștern gânduri pe blog, așa că de azi înainte voi posta song of the day, poate picture of the day, quote of the day, nu știu...orice care să se potrivească. Și pentru început...song of the day. sau song of the last 3 days...

Alors on danse!!!

Alors on sort pour oublier tous les problemes. Alors on danse. Alors on danseee...


mă face să simt că e vară, că trebuie să râd, să fiu fericită! nu-mi pasă decît de mine, sunt o egoistă.după mult timp, am găsit o piesă să mă facă să vibrez, să simt că mă reprezintă. și de fiecare dată când mă întristez sau îmi e dor de ceva, pun cântecul pe repeat. mi-am stresat prietenii, toți spun că asta e melodia lui Alee :))
și o să ajung eu cândva în Paris, e un must-do! și o să strig taaare de tot, cu un accent stâlcit: Alooors on danse!!! :D

Passive Aggressive. Sau Aggressive Passive.

Am ascultat doar Placebo în ultima săptămână....şi am trăit un amestec dubios de sentimente: tristeţe, nostalgie, fericire, furie, invidie, iubire....am crezut că e the end of the world, că nu pot merge mai departe singură. Dar uite că era pe bune că "un şut în fund e un pas înainte". M-am regăsit pe mine (find the true and inner me), mi-am pus ordine în gânduri. Mi-am dat seama că nu trebuie să trăieşti prin altcineva, că nu trebuie să depinzi de ce face altcineva. Mi-am dat seama că trebuie să fiu egoistă, să învăţ să spun NU, să nu mă mai afecteze mărrunţişurile.
Am înţeles că o relaţie dintre două persoane (şi nu mă refer neapărat la un cuplu!) trebuie să se bazeze pe încredere şi că trebuie să te preţuieşti mai mult pe tine decât pe celălalt. Şi cel mai important într-o relaţie e să nu asculţi de nimeni din exterior (it's between you and me!), să nu te laşi influenţat de ce fac ceilalţi, să nu conteze ce fac X şi Y sau ce relaţie au ei. Pentru că până la urmă, eu sunt unică. Tu la fel. Deci relaţia dintre noi e unică, nu trebuie să existe comparaţii. Şi până la urmă ce să compari? Dragostea? Nu cred că se poate. Am învăţat încă din liceu că nu există "te iubesc mult", există doar "te iubesc", iubeşti şi gata. Nu poţi iubi mai mult sau mai puţin, se poate să doreşti mai mult sau mai puţin, să fii mai obosit, mai stresat, mai sătul....
Am învăţat că timpul chiar mă ajută. Nu mă ajută să nu mai simt, dar mă ajută să uit, să mă calmez. Şi mă ajută să învăţ să am răbdare, să aştept... Eu cred că oricine îşi dă seama de greşelile fâcute doar atunci când doare. Atunci când pierzi tot. Şi până la urmă nimeni nu se naşte învăţat! Am dreptul să greşesc, aşa cum am dreptul să îmi îndrept greşelile! Consider că o experienţă dureroasă are efect imediat, " 'cause a heart that hurts...is a heart that works ;)". Niciodată nu trebuie să regreţi, chiar dacă ai greşit sau nu, trebuie doar să înţelegi ce ai greşit. Şi cel mai important e să vrei să nu mai faci aceleaşi greşeli, oricât ar fi de greu!
Mi-e dor. Dar zâmbesc. Pentru că sunt încă mică, pentru că am atât de multe de făcut! Chiar şi fără tine! Nu sunt fericită, dar sunt în relaţii bune cu mine.Aşa cum sunt şi cu tine. Nu te urăsc, din contră. Îţi mulţumesc că mi-ai dat o lecţie, că mi-ai deschis ochii şi am înţeles ceea ce tu ai tot încercat să îmi explici. Îţi mulţumesc că sunt din nou EU şi mi-ai redat încrederea în mine. Hai zâmbeşte şi tu!
 Can you find me space inside your bleeding heart?

un moment suprarealist.

Când eşti nostalgic şi te simţi doborât de o avalanşă de sentimente care mai de care mai amestecate, îţi aminteşti de cele mai frumoase momente, de cele mai spectaculoase locuri....sau cel puţin aşa mi se întâmplă mie...M-a întrebat cineva mai devreme care a fost cel mai fericit moment de anul ăsta...ei bine, au fost mai multe....dar toate se leagă de Barcelona şi Figueres..m-au impresionat oraşele astea...aş putea spune că m-au schimbat, mi-au atras atentţia asupra anumitor lucruri cărora nu le dădeam prea mare importanţă....m-au făcut să devin parte a suprarealismului pur...sau a ceea ce însemna suprarealismul pentru mine...şi ca să răspund la întrebarea de care vorbeam mai devreme....o să ataşez o fotografie...uneori o imagine poate spune mai mult decît o mie de cuvinte ;)

Ştiu că domnului Cătălin nu îi place această fotografie, dar e singura cu noi doi lângă Teatre-Museu Dali :) şi reprezintă cel mai drag moment din 2010 de pînă acum, niciodată nu ştii ce va urma....

Dali- Gala in chip de Leda Atomica

Sunt fascinată de Dali şi de toate creaţiile lui. Am avut norocul să văd locurile în care a crescut, să mă plimb pe aceleaşi străzi şi să văd aceleaşi peisaje. Am văzut locul cel mai important pentru el, cel mai suprarealist loc din lume. E o senzaţie de nedescris să ajungi acolo, parcă până şi aerul are un miros suprarealist...
Nu mă laud, nu sunt genul ăsta de persoană :p dar am rămas uimită acum 5 minute când, din plictiseală, am făcut un quiz pe kudika.ro :) Ceva gen "Cu ce pictură faimoasă te identifici?" şi răspunsul a fost.....titlul postării :D Un pic de copy-paste şi uite ce îmi spune rezultatul quiz-ului:
"Tabloul care o inchipuie pe Gala ‘Leda Atomica’ se incadreaza in acelasi stil nonconformist si modern al lui Dali. Operele sale sunt pline de intelesuri ascunse si de simboluri greu de descifrat. Lucrarea ‘Leda Atomica’ are drept substrat eterna dihotomie “esenta vs. aparenta”. Toate elementele din pictura plutesc chiar daca in aparenta acesta se ating. Gala pare sa atinga capul lebedei si sa atinga piedestalul insa in realitate leviteaza. Intentiile acesteia raman ascunse lasand loc la interpretari.

Misterul care te inconjoara te aseamana cu Gala, femeia pe care Dali a incercat sa o descopere toata viata gasindu-i intotdeauna noi fatete pe care le-a imortalizat in lucrarile sale."

Mhm, deci sunt un mister misterios înconjurat de mister. Cam aşa ceva. Pentru că nici eu nu ştiu ce urmează pentru mine. Nu ştiu dacă mai sunt eu sau cum voi fi eu peste o zi, peste o lună, peste un an....ştiu doar că ce nu mă omoară, mă face mai puternică! Muuuult mai puternică ;)

                                                            Salvador Dali, 1949

the bitter end?!...

nu ştiu cum să încep...simt un mare gol. ai luat o parte din mine. de fapt mi-ai luat tot! m-ai făcut bucăţi. mii şi mii de bucăţi! de ce? pentru că ţi-am cerut să mă alinţi, să ai grijă de mine şi să mă iubeşti...pentru că te-am rugat să nu mai faci diferenţe. mi-ai urlat în faţă că nu mai vrei să trăieşti în trecut. adică ultimele zile pentru tine au fost "trăire în trecut?"...m-ai ţinut în braţe, m-ai iubit, ne-am uitat ore în şir la ceva ce ai vrut tu şi recunosc că mi-a plăcut f tare, ne-am făcut planuri de vacanţă, am stabilit prin ce locuri să trecem, pe unde e mai plăcut, indiferent de distanţă :) toate astea sunt "trăire în trecut"??? a fost bine până să ţi se pună pata pe mine, până să te saturi de mutra mea, până să te gândeşti tu la ceva îngrozitor, să mă acuzi pe nedrept. m-ai dezamăgit, deşi ştiu că nu îţi pasă, tot îţi spun că m-ai dezamăgit! pentru că nu mă aşteptam să gândeşti aşa telenovelistic, pentru că mi-ai arătat că nu mă cunoşti deloc, pentru că ai fost plin de ură.
nu pot să cred că ultimele luni pentru tine au fost "nimic". refuz să cred asta! dar excursia noastră? ce a însemnat? dar zilele libere în care am lenevit tot timpul ce au fost?dar noaptea trecută când m-ai ţinut în braţe ce a fost? au fost toate minciuni?? nu cred că eşti o persoană aşa josnică!
eu.....am greşit! mult. ce am trăit azi a fost ca o găleată cu apă rece ca  gheaţa. m-a adus cu picioarele pe pământ, m-a coborât din lumea mea imaginară. mi-am dat seama că o luasem razna şi îmi imaginam ceva ce nu există...imi făceam rău singură. mi-am făcut rău singură...
dar am avut încredere în tine! am crezut că o să mă cobori altfel cu picioarele pe pământ! am crezut că îţi pasă şi o să ai răbdare să trec peste tot ce credeam eu...încetul cu încetul. nu aşa! mi-ai luat tot mult prea repede! de ce? chiar aşa de mult rău merit?? 
ştiu că eu te-am îndepărtat, m-am gândit la multe, repet, am revenit în lumea asta adevărată...dar oare nu merit şansa de a-ţi arăta asta? chiar trebuie să mă urăşti? ai zis că nu vrei să trăieşti în trecut...atunci lasă deoparte şi ce a fost urât!!! de ce arunci doar ce a fost bine? crezi că aşa rezolvi tot? crezi că aşa eşti sau o să fii mai fericit?! 
chiar crezi că o să îţi fie mai bine fără să mai vorbim? chiar crezi că altcineva nu o să îţi ceară aceleaşi lucruri? oare chiar merit să îmi faci rău? o să fii mândru de tine apoi? 
chiar trebuie să fie the bitter end???......




Pentru toţi cei care citesc asta şi nu înţeleg, nu o luaţi ca pe ceva personal. Poate este un simplu text dintr-o viitoare carte ;) 
 

I can't live with or without you.

Fluturii nu mai au stomac!

"Fluturii mei nu mai au stomac în care să zboare...", sau mai degrabă nu mai au aripi, le-am rupt eu, încet, încet.

Eu postez foarte rar. Şi după părerea unora sunt doar aberaţii...Ei bine, poate că eu am alte lucruri mai constructive de făcut, decât să blog-uiesc şi să arăt cât de...artistică sunt eu. Doar că mie nu îmi simte nimeni lipsa. Am crezut (ca un copil fraier ce sunt!) că există oameni buuni, cărora să le pese. Am avut încredere prea multă. Şi m-am înşelat de multe ori. Şi de la fel de multe ori am iertat şi am trecut peste. Şi acum la fel. Ciudat e că nu-mi mai pasă. Nu mă mai doare, mă scârbeşte. Ba chiar râd de mine şi de cât de fraieră sunt. M-am mulţumit cu resturi. M-am obişnuit cu respingeri. M-am obişnuit să fiu doar prietenă. M-am obişnuit să fiu neglijată şi să nu fiu întrebată ce fac. Am acceptat multe, dar nu suport minciuna. Nu mă pune să promit că nu te mai bat la cap cu ceva pentru că nu are rost şi apoi să descopăr că de fapt pentru tine...chiar are rost. NU mă minţi. Nu îmi mai face rău şi nu râde de postările mele. Asta simt eu. Asta sunt EU, cu nebunia mea. 

Revenind la fluturi, aş vrea să îi simt iar ca la început...Să simt nebunie şi nerăbdare. Să bată din aripi înăuntrul meu şi să îmi ţină de foame pentru o zi întreagă. Să fiu euforică.

Azi i-am simţit. S-au zbătut până la epuizare. S-au zbătut de nervi, de durere, poate chiar de invidie. Azi simt furie. Nu mai sunt euforică. Şi poate că e vina mea. Poate că nu trebuia să dureze atât. Poate că Frederic Beigbeder are dreptate (dacă nu înţelegi, google it!). Poate că fluturii nu mai aveau de mult stomac în care să zboare. Şi am încercat să îi păcălesc.  Sau m-au păcălit ei pe mine.

Şi în încheiere...te invit să râzi! Ia un cub de ciocolată cu alune şi savurează-l râzând! Bon appétit, mon cher!                          

untitled post.

Am un mare gol în stomac. Mai sunt câteva zile şi mai îmbătrânesc cu încă un an. Parcă nici măcar eu nu mă mai cunosc, nu găsesc cuvintele potrivite ca să pot exprima ce e cu mine. În ultima perioadă nu mai am timp liber, lucrarea de licenţă şi locul de muncă mănâncă prea multe ore, sunt cam nesătule. Dorm puţin şi am început sa visez urât, visez că alerg şi nu ajung nicăieri...
Şi poate sună nebuneşte, dar mi-e dor de mine. 
Mi-e dor de cum eram "noi", mi-e dor să fiu iar în liceu. Mi-e dor să merg în parc în fiecare zi. Mi-e dor de ele toate,  mi-e dor să râd şi să dorm cu Ştefi.
Mi-e dor de Zen şi de Sophie şi să merg cu ele prin magazine. Mi-e dor să fiu colegă de bancă cu Crissy şi să îmi spună "Buniiiăă". Mi-e dor să trimit bileţele Smarandei. Mi-e dor să ţip şi să sar la un concert. Mi-e dor să mergem pe jos muuult, să hoinărim pe strazi fără o destinaţie anume. Mi-e dor de parcul Tei vechi. Mi-e dor să alerg prin ploaie vara. Mi-e dor să stau cu orele pe Motoare. 
Mi-e dor de zâmbetele noastre de atunci. Mi-e dor să aud "Te iubesc", să se uite la mine fix şi să am mii de fluturi în stomac. Mi-e dor să îmi facă fotografii, chiar şi la -4 grade. Mi-e dor de Miţi mare care de aproape un an a plecat într-o lume mai bună.
Mi-e dor chiar şi de persoanele care mi-au făcut rău...Mi-e taaare dor de frati-miu, de sor-mea, de Alice, de Rox şi de bebe din burtică, de toţi care sunt departe...
Nu-mi urăsc prezentul, dar m-am schimbat şi s-au schimbat multe. Dacă aş putea m-aş întoarce pentru o singură oră în trecut. Şi aş lua bucăţele cu mine pe care le-aş suprapune prezentului ca într-un tablou suprarealist. 

combinaţie ciudată.

Am fost uimită să văd în playlist-ul ultimului album al lui Bitză o colaborare(mixaj mai degrabă) cu Holograf. Rezultatul mi se pare foarte tare, aşa că merită să scriu versurile. 

Bitză şi Holograf - Numele tău

Nu ştiu de ce,
Păsări albe se ivesc din nou pe cer
Numele ţi-l scriu şi pier...

Ştiu că n-auzi acuma pentru prima oară
Da-n general cu ce măsori ţi se măsoară
Nu sunt vreun psiholog da' ai probleme tu cu tine,
D-asta acolo unde mergi nu e loc şi pentru mine.
Să nu te minţi , că o să vorbească vinu’
C-o să te mint la fel şi uite aşa se duce timpu'
An după an , lună după lună,
Am şi uitat de când nu ne-am mai zis o vorbă bună.

Te vedeam în fiecare zi era la fel,
Aceleaşi certuri fără scop şi tel
Rămâi aşa cum eşti, acolo-n lumea ta
Nu vrei să schimbi nimic, atunci nu mă schimba.
Să îţi dai seama că am lipsit ceva
Atunci când o să vezi că nu mai sunt în preajma ta,
Să te gândeşti doar la mine mereu
Şi ce-ai în jur să-ţi spună doar numele meu
Mereu…

Nu ştiu de ce,
Păsări albe se ivesc din nou pe cer
Numele ţi-l scriu şi pier...

Sper să îţi fie dor de mine, când mă asculţi
Când te gândeşti la noi să nu poţi să mă uiţi.
Poţi să aparţii oricui, nu e treaba mea!
Ştiu că o să-ţi găseşti pe altcineva...
Da' chiar şi asa, să simţi că este altceva,
Că nu sunt eu şi că ai vrea să fie aşa
Să fiu în mintea ta în fiecare zi, mereu
Tot ce ai în jur să-ţi spună doar numele meu.
Orice film, prieten sau carte
Să-ţi povestească despre mine încă o parte
De lucrurile bune, atunci când n-o să fiu
Să îţi dai seama, când o să fie prea târziu.
Ţi-a venit taxiul, du-te pe drumul tău,
Că ţie nu ţi-e bine decât când mi-e mie rău
Să te gândeşti doar la mine mereu
Şi ce-ai în jur să-ţi spună doar numele meu
Mereu…

Nu ştiu de ce,
Păsări albe se ivesc din nou pe cer
Numele ţi-l scriu şi pier...