Miercuri. Mijlocul săptămânii. De fapt...aproape joi. Am avut o "bad day", mă simt aiurea. Sau nu mai simt nimic. Parcă aş avea un mare gol în mine. Ascultam acum că "fericirea este ceva care nu se atinge niciodată, dar în căutarea ei merită să alergi toată viaţa"... De ce să alergi dacă e în zadar? Sau cum pot ştii dacă am fost fericită până acum? De ce e atât de greu să fim fericiţi?
Mie îmi lipsesc multe. Niciodată nu sunt mulţumită pe deplin. Poate pentru că îmi e dor de Vama Veche, de concertele lor care îmi făceau pielea "de găină". Pentru că îmi e dor şi de Vamă, de nisipul ei, de nopţile lungi cu gust de Becks cu lămâie. Pentru că îmi e dor de toate persoanele care mi-au marcat viaţa într-un fel sau altul. Pentru că îmi e dor să am doar 18 ani, să iubesc, să nu am bani, dar să fiu entuziastă că am "şoseaua mea". Pentru că îmi e dor de zâmbetele noastre şi de orele noastre fixe. Pentru că îmi e dor de seriozitatea şi pasiunea cu care mă fotografiai. Pentru că acum zâmbetul tău mă doare. Pentru că mi-e dor şi doare. Pentru că...povestea merge mai departe...ca vântul din Vama Veche, chiar dacă eu nu mai sunt personajul principal al poveştii...
Ridiculous thoughts...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu