Côte d’Azur...nici nu puteam să pronunț bine denumirea. Și acum..."visez" din nou. Dar e diferit. Acum știu că peste 2 luni o să fiu acolo. Visele se transformă în pregătiri. Și totul începe să prindă "formă". Știu că trebuie să renunț la multe ca să am o vacanță așa cum visez de foarte mult timp. Mi-am promis că o să economisesc cât de mult pot, mi-am șters din agendă tot ce aveam de gând să îmi cumpăr, am decis să renunț chiar și la concertul Prodigy. Totul pentru a petrece 10 zile plimbându-ne prin Europa. Și cum să nu renunți la rochițe drăguțe sau la sandale care îmi păreau minunate, pentru o zi în Monaco? Dă-le-ncolo de rochițe, am destule :D cam așa o să fie vara asta pentru mine, pentru noi...o să renunțăm la tot, pentru vacanță. O să numărăm săptămânile, zilele, orele...până la mijlocul lunii august. Și apoi mi-aș dori să pot opri timpul. Sau măcar să îl încetinesc. Băieții se uită la Formula 1, cursa de la Monte Carlo. Eu am preferat să stau afară, să visez...să miroasă a iasomie, să mă ardă soarele pe spate, să mă uit la poze, să aștern 2,3 cuvinte aici, deși nu o fac foarte des...Nu știu să definesc fericirea, dar știu că mă simt bine, împlinită, liniștită. Nici măcar licența nu mă îngrijorează, sunt convinsă că o să fie bine. Sunt optimistă, dar nu-s naivă să visez la norișori roz. Știu că mă așteaptă o perioadă stresantă, nopți nedormite, nervi și emoții. Dar trec. Toate trec. Noi trecem. Uneori mă gândesc că poate e adevărat că nu timpul trece, el stă și noi trecem. Noi trecem prin timp....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu