Am un mare gol în stomac. Mai sunt câteva zile şi mai îmbătrânesc cu încă un an. Parcă nici măcar eu nu mă mai cunosc, nu găsesc cuvintele potrivite ca să pot exprima ce e cu mine. În ultima perioadă nu mai am timp liber, lucrarea de licenţă şi locul de muncă mănâncă prea multe ore, sunt cam nesătule. Dorm puţin şi am început sa visez urât, visez că alerg şi nu ajung nicăieri...
Şi poate sună nebuneşte, dar mi-e dor de mine.
Mi-e dor de cum eram "noi", mi-e dor să fiu iar în liceu. Mi-e dor să merg în parc în fiecare zi. Mi-e dor de ele toate, mi-e dor să râd şi să dorm cu Ştefi.
Mi-e dor de Zen şi de Sophie şi să merg cu ele prin magazine. Mi-e dor să fiu colegă de bancă cu Crissy şi să îmi spună "Buniiiăă". Mi-e dor să trimit bileţele Smarandei. Mi-e dor să ţip şi să sar la un concert. Mi-e dor să mergem pe jos muuult, să hoinărim pe strazi fără o destinaţie anume. Mi-e dor de parcul Tei vechi. Mi-e dor să alerg prin ploaie vara. Mi-e dor să stau cu orele pe Motoare.
Mi-e dor de zâmbetele noastre de atunci. Mi-e dor să aud "Te iubesc", să se uite la mine fix şi să am mii de fluturi în stomac. Mi-e dor să îmi facă fotografii, chiar şi la -4 grade. Mi-e dor de Miţi mare care de aproape un an a plecat într-o lume mai bună.
Mi-e dor chiar şi de persoanele care mi-au făcut rău...Mi-e taaare dor de frati-miu, de sor-mea, de Alice, de Rox şi de bebe din burtică, de toţi care sunt departe...
Nu-mi urăsc prezentul, dar m-am schimbat şi s-au schimbat multe. Dacă aş putea m-aş întoarce pentru o singură oră în trecut. Şi aş lua bucăţele cu mine pe care le-aş suprapune prezentului ca într-un tablou suprarealist.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu